vineri, 29 iulie 2016

Manastirea Vladimiresti, coltul de rai din Sudul Moldovei

  Trecusera peste 25 de ani de cand nu mai vizitasem aceasta frumoasa manastire, situata la doar 50 de km de Focsani...
  Daca ultima data o vizitasem alaturi de parintii mei si de bunica din partea tatalui, acum dupa atat de multi ani am hotarat s-o revad alaturi de sotul meu si de mama. Acelasi drum, oameni noi si vechi in viata mea, probleme si nazuinte mai noi sau mai vechi... Astfel am redescoperit-o intr-o frumoasa zi de vara, izolata in mijlocul unui lan cu cereale, parca mai mare si mai frumoasa decat mi-o aminteam. O oaza in mijocul acestei lumi zbuciumate... Un loc in care sufletul isi regaseste seninatatea... Si atat de multe flori... Gingasia te inconjoara si iti patrunde in suflet.

  De pe site-ul crestinortodox.ro am aflat urmatoarele: ,,Situata la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci, Manastirea Vladimiresti este un loc de pelerinaj si hrana sufleteasca pentru cei ce-i cunosc istoricul sau il afla cand ajung aici ca vizitatori. Manastire de maici cu sobor numeros (aproape 200), in prezent se situeaza pe locul trei in tara ca numar de personal dupa manastirile Agapia si Varatec, dar pe primul loc intre manastirile cu vietuire de obste. Biserica mare - construita pe locul primei aparitii Dumnezeiesti, in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, are hramul Adormirea Maicii Domnului. La est de Biserica mare este situat Paraclisul (Biserica mica), iar la sud Micul Altar de vara. Poarta de la intrarea pe domeniul manastirii este tipic maramureseana si a fost lucrata in 1992. De aici porneste drumul spre livada, vie si iaz. Intrarea in incinta se face pe o alee strajuita de tei, trecand pe sub clopotnita. De o parte si de alta se afla staretia si caminul preotesc.
Muzeul detine 106 icoane vechi din secolele XVIII-XIX. Aici se pastreaza crucea de lemn sau “crucea din porumb” cu care s-a insemnat locul Sfantului Altar la aratarea semnului dumnezeiesc. Se mai afla o icoana cu Maica Domnului lasata maicii starete de mama sa pe patul de moarte. In staretia manastirii se pastreaza opt potire de argint masiv din cele 12 gasite in fata sfintei proscomidii in biserica mare (ascunse de o persoana necunoscuta, la inchiderea manastirii). Tot aici se gasesc icoane de valoare.
 Manastirea Vladimiresti detine ateliere de pictura, sculptura de rame si mobilier bisericesc, de inramat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale si covoare. Gospodaria are 80 de hectare de pamant arabil, zestrea maicilor, vie, livada, pasari, animale, o brutarie proprie, o bolnita si o mica padure de salcami.  
  Constructia Manastirii Vladimiresti a inceput in anul 1938 in urma vedeniilor avute de sora Lica - Vasilica Barbu Gurau, care mai apoi a devenit maica Veronica, stareta si stavrofora acestei manastiri.
Intr-un lan de porumb ce apartinea familiei (mamei si unchiului Ionica Barbu din comuna Tudor Vladimirescu), ea a vazut o lumina coborand din cer. Mantuitorul prezent in acea lumina, insemnand locul cu o flacara ce a cazut pe pamant, i-a spus sa construiasca o manastire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pe locul primei vedenii dumnezeiesti a fost asezata o cruce de lemn (aflata astazi in muzeu).''

  Si pleci de aici incercand sa pastrezi cat mai mult in suflet starea pe care ai dobandit-o ca pe un scump odor.

P.S. Pacat ca multi din cei ce ii trec pragul nu reusesc sa lase la poarta zbuciumul acestei lumi, aducandu-l odata cu ei... Vin doar in vizita, nereusind sa simta bogatia spirituala a acestui loc, dincolo de frumusetea materiala.

marți, 26 iulie 2016

Durerea vine de la Rasarit



  Pana in urma cu doar cateva zile, aceasta sintagma m-ar fi dus poate cu gandul la comunism fara a starni insa un ecou deosebit in mine dar in aceste zile am parcurs cu mare emotie randurile unei carti ce poarta acest titlu, scrisa de profesorul de istorie Dragomir Oprea, fiu al localitatii Rastoaca, in care traiesc si eu.
  Nu l-am cunoscut pe autorul acestei carti, drumul vietii purtandu-i pasii pe alte meleaguri iar cartea am descoperit-o la o vecina, nepoata a autorului insa in aceste zile cat i-am parcurs randurile m-am simtit mai apropiata ca niciodata de localitatea mea, de trecutul ei, de oamenii care i-au scris istoria.
  Este o carte autobiografica ce ne face sa traim alaturi de autor, de familia lui si de ceilalti rastoceni ai acelor vremuri, perioada celui de-al doilea razboi mondial si instalarea regimului comunist cu tot ce a adus el mai rau, colectivizarea, detentiile politice si tot convoiul de suferinte ce a impovarat sufletul taranului roman si nu numai.
  Desi ii auzisem pe bunicii mei povestind despre colectivizarea fortata la care fusesera supusi taranii din Rastoaca si chiar ii cunoscusem pe cativa dintre locuitorii ce se revoltasera impotriva acesteia si petrecusera multi ani in puscaria de la Gherla si la munca silnica in Delta, doi dintre ei fiind fratii bunicei mele, niciodata nu simtisem drama acestor oameni, a acelor vremuri dar citind aceasta carte, am trait cu sufletul plin de emotie fiecare eveniment alaturi de autor si de consatenii lui si ai mei.
  In multe momente, nu mi-am putut stapani lacrimile ce-mi strabateau obrazul, asa cum au strabatut si obrazul acestei localitati. Aceasta carte m-a ajutat sa-i simt pulsul, suferinta si ranile.
  Nu pot sa inchei fara a multumi domnului profesor Dragomir Oprea pentru ca a scris aceasta carte. Nu stiu daca aceste multumiri vor ajunge vreodata la dumnealui dar fara sa parcurg aceasta carte n-as fi inteles atat de intens ca trecutul nu trebuie uitat. Suntem obligati sa invatam din el pentru a impiedica repetarea acelorasi greseli, a acelorasi suferinte.

duminică, 17 iulie 2016

Impresii, post-,,Arthritis Self-Management''...

   In lunile mai si iunie, timp de sase saptamani, aproximativ trei ore pe saptamana, am mers la un curs intitulat Arthritis Self-Management, tinut de dr Cristina Tataru in Focsani.
  Pe doamna doctor nu o intalnisem inainte, rugand-o sa ma inscrie la curs printr-un mesaj pe net. Nici pe ceilalti participanti la curs nu i-am cunoscut inaintea acestuia, fiind pacientii doamnei doctor, asa ca la primul curs am mers cu ceva emotii dar dornica sa dobandesc noi ,,arme''pe care sa le foloses in ,,lupta'' cu boala de care sufar dar si dornica sa cunosc oameni ce trec prin aceleasi experiente ca si mine.
  Acum la aproape doua saptamani de la incheierea acestuia pot spune ca am descoperit odata cu acest curs nu doar ceea ce-mi propusesem ci si ceva ce nu credeam ca voi intalni in Focsani... Un alt mod de a practica medicina... Un alt gen de relatie medic-pacient...
In general in Romania intre medic si pacient se dezvolta o relatie in care este normal ca pacientul sa alerge dupa medic pe culoarele spitalelor pentru o programare si pentru o informatie medicala sau ca pacientul sa astepte supus si cu emotie ore in sir pana ce medicul isi face timp si pentru el. Bineinteles ca acest gen de relatie este ,,incurajata'' si de birocratia excesiva a caror ,,victime'' sunt nu doar pacientii ci si cadrele medicale. Foarte rar insa intalnesti un medic care sa-si trateaze pacientul ca pe un egal.
La acest curs am descoperit o asemenea relatie medic-pacient dupa care tanjesc toti pacientii, de orice boala ar suferi.
Dr Tataru cunostea nu doar problemele legate de boala ale pacientilor ei ci si alte aspete ale vietii lor. Se vedea ca e un medic ce trateaza bolnavul si nu boala. Un medic cu o mentaliatate noua, ce depune eforturi sa aduca schimbari benefice pacientilor in Sectia de Reumatologie a Spitalului de Urgenta ,,Sf. Pantelimon'' Focsani. Bineinteles ca pentru a implementa aceste schimbari ar avea nevoie si de sprijinul celor din conducerea spitalului dar si al pacientilor...

  Cat priveste cursul... Cred ca acesta  ar fi util tuturor pacientilor cu atrita si ar trebui organizat in toate orasele.
El te ajuta sa-ti cunosti mai bine boala si sa reusesti sa-ti gestioneze diversele probleme aparute in viata ta odata cu aceasta.
Te ajuta sa constientizezi cat de importanta este identificarea corecta a problemelor ivite si gasirea celor mai bune solutii pentru rezolvarea acestora.

  Cursul contine informatii utile despre:
-Colaborarea cu medicul curant,
-Colaborarea cu sistemul de sanatate,
-Medicatia,
-Alimentatia sanatoasa,
-Extenuarea,
-Tratarea durerii,
-Rezolvarea problemelor,
-Alegerea intre optiuni,
-Gasirea resurselor in comunitate,
-Tratarea emotiilor: Mania, Teama, Frustrarea si Depresia,
-Plan de actiune pentru exercitii.
  Multumesc, doamnei dr. C. Tataru pentru o experienta frumoasa!

vineri, 15 iulie 2016

In spitalele romanesti, ai nevoie de Protectie Divina...

   In ultimele zile pe toate canalele media a fost difuzata o stire conform careia in Spitalul de Arsi o pacienta a murit dupa ce i s-a facut o transfuzie gresita.
Desi asemenea  situatii nu au mai fost facute publice, nu cred ca sunt atat de izolate pe cat s-ar crede. Sunt convinsa ca asemenea greseli medicale au loc si in alte spitale, uneia dintre ele fiindu-i chiar eu victima.
   In decembrie 2007 ma aflam in sectia ATI a unei clinici de ortopedie din Bucuresti, cand la aproximativ o ora dupa ce suferisem o interventie chirurgicala, asistenta ce avea grija de mine, mi-a pus o unitate de sange.
Nu era prima data cand mi se facea o transfuzie, mi se mai facusera si la celelalte interventii pe care le suferisem in aceeasi clinica si stiam ca am doua unitati pregatite si acum, pentru care mama facuse mari eforturi pentru a le obtine de la sectia de hematologie a aceluiasi spital caci inaintea fiecarei interventii medicii ii spuneau ca nu ma pot opera daca nu facem rost de sange.
In acea zi in timp ce asistenta regla perfuzorul iar primele picaturi de sange imi ajunsesera deja in vena i-am spus ca ma simt rau, unde pana atunci fusesem relativ bine. Mi-a masurat tensiunea arteriala si am observat ca s-a schimbat la fata. Am apucat s-o intreb ce tensiune am iar ea mi-a zis ca cinci in timp ce mi-a inchis perfuzorul, apoi a fugit revenind imediat insotita de o alta asistenta mai in varsta, inarmate cu cateva seringi al caror continut mi l-au introdus pe branula.
Desi ma simteam foarte rau reuseam sa-mi dau seama ca starea mea le ingrijora, in scurt timp facandu-si prezenta si medicul de garda.
Din cauza starii in care eram n-am reusit sa intreb ce imi injectau, asa cum faceam de obicei si nici nu stiu in cat timp TA a revenit la valori normale dar stiu ca acea noapte a fost cea mai groaznica din viata mea fiind nevoita sa suport dureri post-operatorii insuportabile, medicul interzicand asistentelor sa-mi faca analgezice mai puternice ce se prescriu in asemenea situatii, de teama sa nu-mi scada iar T.A.
Din discutiile cadrelor medicale am aflat ca facusem un soc anafilactic.
  Intotdeauna am suspectat ca acest soc a fost provocat de acea unitate de sange ce probabil nu era corespunzatoare grupei mele sangvine dar medicul anestezist a evitat sa dea un raspuns intrebarilor mele pe aceasta tema.
  In asemenea situatii probabil s-au aflat si alti pacienti... Unii au fost mai norocosi, altii din contra...
 
Eu ii sunt recunoscatoare Celui de Sus pentru ca a vrut sa-mi mai acorde O Sansa...

duminică, 10 iulie 2016

Iarasi, Odobesti!

  Daca in luna octombrie a anului trecut povesteam cum mi s-a parut Odobestiul, dupa 20 de ani, astazi cand am poposit iarasi in orasul dintre vii, impactul emotional trebuie sa recunosc, nu a mai fost atat de mare desi am descoperit zone pe care nu le vazusem in vizita mea precedenta.
Pot sa spun ca Parcul Civic inca a ramas locul meu preferat din Odobesti, cu toate ca astazi am vazut si celalalt parc, ceva mai mare, dotat cu aparate pentru gimnastica si cu un loc de joaca pentru copii dar nu la fel de frumos ornamentat ca si Parcul Civic.

 Odata cu acest parc am descoperit si complexul turistic Green Garden, stategic plasat in parc, proprietate a familiei primarului orasului Odobesti, unde iti poti petrece clipe in care sa te simti ca in orice mare statiune.

 La inceput am fost impresionati de privelistea ce se lasa descoperita de pe terasa, ce cuprindea piscina complexului dar si dealurile ce se aratau in departare dar mai apoi am fost dezamagiti de calitatea servirii pe aceasta terasa. Ospatarul ne-a adus servetelele dupa ce aproape terminasem de mancat iar la sfarsit pe nota de plata ne-au adaugat cafele pe care noi nici nu le comandasem dar nici nu le vazusem, asadar daca vizitati acest loc, verificati-va nota!
 La plecare am descoperit biblioteca orasului care bineinteles nu avea rampa de acces pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii. Ce-i drept cladirea fiind veche probabil adaugarea unei rampe i-ar fi afectat aspectul...

Dar ...n-am reusit sa inteleg de ce cladirea unde odobestenii isi platesc taxele si impozitele era dotata cu o rampa la care puteai avea acces doar daca erai capabil sa te razboiesti cu buruienile.

Si iarasi am descoperit o casa cu un farmec aparte...
Se pare ca micutul oras inca mai are taine ce se asteapta descoperite...




sâmbătă, 9 iulie 2016

Spitalele romanesti post-Hexi Pharma

   Scandalul Hexi Pharma a facut sa cada un ministru, a deschis cateva dosare la DNA dar oare ce schimbari a produs in spitalele romanesti?
  In timpul internarii despre care vorbeam in postarea precedenta am fost nevoita sa cunosc aceste schimbari.
Infirmierele au fost obligate nu doar sa scoata din uz produsele ,,celebrei" firme ci si sa devina ele insele ,,victimele" birocratiei de care ne impiedicam la tot pasul, mai exact pe usa fiecarui salon, grup sanitar sau birou stau lipite mai multe tabele pe care ele trebuie sa le completeze, confirmand astfel ca au facut curatenie in locul respectiv. Dar oare completarea acestor fise chiar produce schimbari benefice pentru pacienti? Stau acestia intr-un spital mai curat, mai sigur din punct de vedere bacteriologic?
Nicidecum!
Aceste hartii pot fi completate chiar si atunci cand nu se respecta protocolul de curatenie. De ce? Din cauza personalului insuficient sau pur si simplu din cauza mentalitatii impamantenite conform careia ,,merge si asa".
Asadar cui folosec toate aceste hartii?
Sigur nu, bietului pacient care pe aceste calduri este obligat sa suporte ,,miresme" nu tocmai agreabile.

joi, 7 iulie 2016

,,Povesti'' din spitalele romanesti

  Fiecare dintre noi (sau cei dragi noua) la un moment dat in viata are probleme de sanatate si este nevoit sa se interneze intr-un spital... V-ati intrebat vreodata cam cat costa hrana care ne este oferita in fiecare zi de spitalizare?
  In urma cu o saptamana am fost nevoita sa ma internez pentru cateva zile intr-un spital din Bucuresti, unde de altfel ma tratez de noua ani si nu mi-a venit sa cred ce mancare se da bolnavilor.
Un afis plasat strategic pe hol ne informa ca bugetul pentru mancare al unui bolnav intr-o zi este de sapte lei dar n-am reusit sa aflu cum poate cineva gati o mancare fara nici un fel de gust pe care nu cred ca o poate inghiti nici macar un caine de pe strada decat daca nu cumva firma de catering care are contract cu spitalul a angajat din greseala in locul bucatarului vreo persoana care n-are nici o legatura cu bucataria.
 Acelasi spital in trecut avea o bucatarie proprie in care se gatea foarte bine dar odata cu descentralizarea si trecerea spitalului in subordine Primariei capitalei bucataria a fost desfiintata, fiindu-le impus un contract cu o asemenea firma de catering.care desi livra o mancare inferioara calitativ celei gatite in fosta bucatarie, nu era totusi atat de proasta ca cea livrata de actuala firma.
Si din pacate acesta firma nu are contract doar cu acest spital ci si cu multe altele din Bucuresti.
In aceste conditii nu pot sa nu ma intreb:
1. Cei ce au semnat contractul oare au gustat vreun fel de mancare pregatit de aceasta firma?!
2. Cei internati pentru a se trata, la externare nu cumva pleaca mai bolnavi decat la internare atat timp cat in aceasta perioada organismul nu primeste nutrientii necesari pentru o buna functionare din alimentatie?!
3.Oare de ce se prefera ca aceasta suma, destul de mica sa se arunce in fiecare zi caci asta se intampla, infirmierele aruncau zilnic saci plini de casolete cu mancare?!
4. Medicii de garda ce buget au pentru hrana caci intr-o zi a auzit-o pe angajata spitalului ce se ocupa de  relatia cu aceasta firma comandand pentru medicul de garda cascaval pane?!
  Cei ce detin aceste raspunsuri din pacate, sunt mult prea ocupati  cu bunastarea proprie pentru a mai avea timp sa se gandeasca si la bietii pacienti...

Orez cu ciuperci...
Fara ciuperci...
O salata din paste, trei feliute de castravete, cinci boabe de porumb si doua jumatati de maslina...fara nimic altceva, nici macar un strop de zeama de lamaie sau un praf de condiment...