luni, 20 februarie 2017

Alexandru Enache, tanarul care da lectii de viata prin tot ce face

 ,,Oamenii sunt nişte hărţi… mereu trebuie explorate cu atenţie, căci poţi găsi locuri sălbatice amestecate cu cele civilizate, unde totul ar fi o himera.” Asa defineste Alexandru Enache oamenii.



Probabil cei mai multi dintre voi va intrebati cine este Alexandru Enache, asa ca va invit sa-l descoperim impreuna in urmatoarele randuri ! Credeti-ma, nu veti regreta! Este un tanar de la care noi toti putem invata lectii de viata.
-Alex, cine esti tu? Ce ti-ai dori sa stie cititorii despre tine?
-M-am nascut pe 23 August 1995, în municipiul Caracal, județ Olt si sunt student la Jurnalism, Universitatea din Craiova, anul I.
-Invatamant la distanta sau la zi?
-M-au dat mai târziu la scoala… Nu sunt la distanta, ci la zi. Am avut media de la bac mare si am avut sanse de buget.
-Felicitari!
-Multumesc mult!
-M-am născut cu un handicap, mi s-a pus diagnosticul de sindrom extrapiramidal, dar mai târziu, după anii 2000, în urma testului genetic, am descoperit ca am o mutatie genetica extrem de rara care nu are leac.
Am un cromozom în plus, de tip marker, care e fixat în celula nervoasă…. Adica comanda pleaca bine de la creier, dar este deviata pe parcurs…
Din 2009 am inceput sa scriu poezii, doua dintre ele au fost publicate într-o revista a unui  simpozion național din comuna Dăneasa, județ Olt… În perioada 2012 – 2015 am inceput sa particip activ la manifestația culturală a  comemorării UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE – CONTRIBUŢIA LUI IOAN  DIMITRIU.  În 2014 am descoperit pe facebook grupul “TERAPIE PRIN POEZIE” unde l-am cunoscut pe poetul și prozatorul, Romeo Tarhon, pe care îl  apreciez în mod deosebit și-l stimez pentru tot sprijinul acordat… Tot în acest an am publicat, ca și  co-autor, în antologia care poartă numele grupului – antologie care a apărut la târgul de carte  Gaudeamus. Am reusit sa public poezii si în revista”Uscând o lacrimă” a scriitorului Dumitru  Negoiță(din Buzău), revista ”Vitralii Romănățene” a Asociației “Fii și prietenii Caracalului”, revista profesorilor de religie și arte a județului Olt. Profesoara mea de religie din liceu,  Ilisescu Alexandra-Cristina, m-a implicat în diverse proiecte de religie… Cu această ocazie am aparut în niște numere ale ziarului patriarhal “Lumina”.. În 2015, la târgul internațional  de carte BOOKFEST din București, am publicat eseuri în antologia ”LYRICS ET PROSA”, care  este coordonată de către poetul Emilian Lican, căruia vreau să-i mulțumesc pentru sprijin. Tot  în 2015, pe data de 22 august, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău, a avut loc lansarea  antologiei “SPERANTA IN VERSURI”, coordonată de de poeta Alina Elena Mateaș, unde  public o serie de poeme.  
Iar acum mi-a aparut volumul de versuri intitulat „MASTI”.



-Felicitari! Ai o activitate literara destul de bogata…
-Imi place sa ma autodepasesc!
-Ce pasiuni, in afara de literatura, mai are Alex Enache?
-Lectura, cunoasterea, sahul, relationarea cu oamenii.
-Care este cel mai mare vis al tau?
-Îmi propun sa fiu cat mai independent si de asta caut sa si lucrez…. Primul pas în a fi independent este sa îti castigi existenta. Nu am un vis utopic, ci unul banal, acela de a duce o viata normală cu tot ce presupune ea.
-Alex, iti doresc sa realizezi in viata tot ce iti propui!
Si daca aceste randuri v-au starnit interesul, puteti afla mai multe despre acest tanar sensibil chiar citindu-i creatia. Cei ce doresc pot comanda  volumul de versuri ” MASTI” pe facebook la Alex Enache sau la adresa de mail: enaalex23@Yahoo.com
Iar ca sa va provoc dorinta de a-i citi versurile va voi reda una din poeziile acestui volum care mie mi-a placut foarte mult…

Introspecții  
Plouă în mine cu amurg și răsărit,  
Sărut cerul și pământul cu foc –  
Lac al sferelor albastre spre care tind,  
Iar gandurile de aramă pendulează între noapte și zi…  
  
Mă așez cu roțile pe caldarâmul lumii:  
Soarele și luna mă privesc cu ale lor raze,  
Iar norii de tămâie zburdă văzduhul tot,  
Peste galben, peste verde, peste alb, peste negru, peste roșu, peste albastru…  
Valuri de cenușă inundă cosmic,  
Mă scufund în universul agoniei și extazului –  
Răvrătit sunt în patul microcosmic,  
Meteor sinaptic ce se avântă nebunește-n căutarea ărcii lui Noe.  
  
Printre cimitire de mașini,  
Printre smârcuri de pistoane și circuite –  
Tină de ADN-uri și genomi lângă care voiesc a sta,  
Ca lutul să fie mai folositor…  
Oare, voi reuși?  
  
Cuvântul îmi va rămâne lege,  
De voi fi învingător sau ratat al vieții,  
Arta cuvântului nu-mi va muri,  
Iar de arca lui Noe vreau să mă apuc mereu.

marți, 14 februarie 2017

Despre influenta mijloacelor de comunicare...

  Aceea dintre noi ce au trait in perioada comunismului isi amintesc cat de dificil era sa ai acces la orice fel de inforrmatie in acea perioada. Singura televiziune, TVR-ul emitea doar doua ore pe zi in care ne prezenta marile realizari ale ,,epocii de aur'' si succesele ,,carmuitorului iubit'', la fel ca si singurul radio si cele cateva ziare centrale sau locale, asa ca romanii isi satisfaceau setea organica de informatie ascultand cu urechea lipita de tranzistor, posturile de radio ,,Europa libera'' si ,,Vocea Americii''. Aceste doua posturi erau singurele mijloace de informare ce le picurau in suflet speranta ca intr-o zi vor scapa de jugul comunismului si ca vor simti gustul libertatii.
Apoi a venit revolutia din 1989 si odata cu ea si libertatea mult visata. In timp au aparut tot mai multe televiziuni, radiouri, ziare dar a si-a facut aparitia si internetul, aducand o adevarata inflatie informationala.

Daca pana in '89 sufeream din cauza lipsei informatiilor, acum ne aflam in situatia in care ne este tot mai greu sa ne dam seama care din informatiile ce ajung la noi sunt adevarate si care sunt false.
  Am ajuns in situatia in care mass-media este folosita ca mijloc de manipulare de politicieni la fel cum era si in perioada comunismului. Si nu doar politicul incerca sa manipuleze prin aceste mijloace de comunicare. Suntem permanent ,,vanati'' de cei ce doresc sa ne vanda ceva sau sa ne impuna anumite teorii in spatele carora se ascund, de asemenea, anumite interese materiale.
Toti cei ce folosesc mijloacele de informare pentru a obtine beneficii (voturi, vanzari, trafic) se bazeaza pe naivitatea noastra, de aceea ar trebui ca inainte de a crede in veridicitatea informatiilor ce ne parvin sa incercam sa le verificam din mai multe surse si sa le trecem prin filtrul propriei gandiri.
De noi depinde sa nu ne lasam manipulati. De noi depinde ca din avalansa informationala cu care ne confruntam in fiecare zi sa fim capabili sa selectam informatia reala.
Altfel ne vom gasi in situatia in care acordam votul si increderea noastra unor politicieni ce isi urmaresc doar propriul interes, ne punem sanatate in mainile unor vraci ce ne promit ca ne vindeca cu bicarbonat de sodiu si lamaie de boli incurabile etc 
Nu e de ajuns sa ne dorim sa fim informati...

duminică, 29 ianuarie 2017

Oamenii ies in strada...E dreptul lor!

  Oamenii ies in strada pentru a protesta impotriva ordonantei gratierii si amnistiei...
  Pe Tolo.ro citesc:,, La aproximativ același număr de persoane, în ultimii 7 ani în centrele de asistență socială pentru dizabilități au murit 8.500 de persoane, față de 700 de oameni decedați în închisori.
 28.000 de deținuți, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și 24.000 de persoane cu dizabilități aflate în îngrijirea statului, potrivit Ministerului Muncii; 100 de decese anual în închisori, conform ANP, 1.200 de decese pe an în centrele pentru persoanele cu dizabilități, din datele comunicate către Centrul de Resurse Juridice.'' Simple cifre...si totusi ce se ascunde in spatele lor?!

Nu pot sa nu ma intreb, oare guvernantii de ce nu plag si de mila persoanelor institutionalizate?! E drept ca e mai greu sa se identifice cu aceste persoane. S-au nascut sanatosi, in cazul unor afectiuni medicale au acces la cele mai bune tratamente, de cele mai multe ori in clinici din strainatate... Ei isi pot decide soarta, o persoana cu dizabilitate grava, lipsita si de sprijinul unor oameni dragi, nu se poate bucura de acest privilegiu.
  Un domn inregimentat in PSD intr-o discutie pe aceasta tema imi spune: ,,deci, dna Iuliana, sa inteleg ca pana nu se ajunge la 8500 de morti in inchisori... nu are rost sa ne alarmam!!! Nu stiam ca exista din partea celor cu dizabilitati o invidie fata de cei din inchisori pentru ca acestia au o mortalitate mai mica.''
Nu-l suspectez ca asta ar fi inteles. E o persoana inteligenta dar este politician. Unul mai mic ce-i drept ...dar cum sa-l fac sa inteleaga ca mi-as fi dorit sa manifeste aceeasi vehementa si pentru apararea drepturilor persoanelor cu dizabilitati din aceeasi ,,umanitate'' care il determina sa apere ordonanta propriului guvern?! Oricum nu cred ca-l intereseaza ce am eu de spus, asa cum nici guvernantii nu sunt interesati de mesajul protestatarilor ce au ales sa iasa in strada pentru a apara viitorul acestei tari.
  Un prieten din copilarie a muncit multi ani pentru a-si deschide o afacere. Lipsa de experienta l-a adus in situatia de a face greseli care i-au adus o condamnare penala si multe datorii. Dupa alti multi ani de munca a reusit sa-si plateasca datoriile si acum isi ispaseste pedeapsa. Un om cu un suflet mare ce si-a ajutat de cate ori a avut prilejul semenii si care in urrma unei greseli s-a ales doar cu multa suferinta, el si familia lui. El si altii ca el chiar daca au facut greseli au invatat din ele... Gratierea lor ar aduce beneficii comunitatilor din care fac parte. Dar oare de mila acestor oameni plang psd-istii si aliatii lor?! Sau de mila celor pe care ii asteapta afara conturi in banci, afaceri, case si masini de lux pe care nu le pot justifica. Cu acestia se pot identifica.
 Puterea, accesul nelimitat la resurse sunt mai importante decat stabilitatea si progresul unei tari pentru cei ce ne conduc... Iar PNL-ul e la bal...
  Oamenii ies in strada... Nu mai vor sa fie condusi de corupti... Si e dreptul lor! 

joi, 26 ianuarie 2017

O frumoasa intalnire

  Aflasem despre domnul  Radu Borcea din povestile bunicilor mei... Fusese coleg la ziarul Milcovul cu unchiul meu iar tatal dumnealui fusese coleg de scoala cu bunicul.

   Anul trecut am citit in presa despre lansarea primei dumnealui carti intitulata ,,Colectivizarea sufletelor sau Memoria pamantului confiscat'', dar desi mi-am dorit n-am reusit sa ajung la aceasta lansare asa ca in ciuda faptului ca amandoi eram legati sufleteste de localitatea in care eu traiesc iar dumnealui a copilarit, nu l-am intalnit niciodata.
   In urma cu cateva seri insa, fiind invitata la aniversarea celor 20 de ani de existenta ai Ziarului de Vrancea, minunata Silvia Vrinceanu ce la fiecare intalnire imi prezinta oameni la fel de minunati ca si ea, mi-a facut bucuria de a-mi-l prezenta pe dnul Borcea si brusc am pornit impreuna intr-o calatorie in trecut in care am reintalnit oameni dragi ce nu mai sunt printre noi dar care inca fac parte din fiinta localitatii pe care o iubeam deopotriva, unele dintre aceste persoane chiar fiind personaje ale cartii dumnealui. "Am scris această carte pentru oamenii din satul meu. Aveam această datorie", a declarat acesta.
   Va recomand sa cititi ,,Colectivizarea sufletelor sau Memoria pamantului confiscat'', carte in care jurnalistul prezinta drama traita de oamenii in mijlocul carora a crescut in timpul colectivizarii fortate. Rastocenii ce doresc sa citeasca aceasta carte o pot gasi la Primarie si la biblioteca Scolii Generale din localitate, autorul daruind fiecareia cate un exemplar.
  E o bucurie sa intalnesti astfel de oameni ce te ajuta sa descoperi noi valente ale oamenilor, locurilor si evenimentelor pe care credeai ca le cunosti. E o binecuvantare sa cunosti oameni care considera ca trecutul trebuie cinstit, rememorat si nu uitat pentru a impiedica astfel repetarea dramelor traite de inaintasii nostri.

duminică, 22 ianuarie 2017

Ocupatie de iarna...

  Daca din cand in cand va mai rataciti pe blogul meu iar in ultimul timp ati descoperit ca nu prea mai sunt de gasit pe aici sa stiti ca sunt foarte ocupata in iarna asta... In sfarsit am si eu un job full-time! Jobul meu inca nu poate fi gasit in nomenclatorul de meserii, desi sunt sigura ca mai sunt si altii care il practica, asa ca poate il voi inscrie eu, astfel as putea fi si eu prima la ceva.

Am inceput lucru de vreo cateva saptamani si lucrez cam 12 ore zilnic, chiar si sambata si duminica. Oricat as fi de sarguincioasa, noaptea insa  fac si eu pauza. Imi place atat de mult jobul meu incat nu renunt la el nici cand ies in oras. Nu l-am abandonat nici macar cand am fost la Bucuresti.
Familia mea nu e de acord cu profesia aleasa asa ca tot timpul imi zic sa mai pun ceva pe mine insa in fiecare dimineata imi pun tot ce gasesc prin sifonier pe mine si ma apuc de lucru, bineinteles!
Nu ma intrebati ce salariu am pentru ca sunt fata buna si fac totul voluntar. Trag cat pot acum caci odata cu venirea verii intru in somaj. Si-apoi trebuie sa ma gandesc si la pensie...
  Acum va rog sa ma scuzati dar trebuie sa ma intorc la lucru! Mai am inca de tremurat vreo doua ore! Bineinteles ca focul arde in soba dar constiincioasa cum sunt imi fac meseria adica tremur!

luni, 9 ianuarie 2017

Lecturile anului 2016

  A mai trecut un an, a inceput un altul... iar eu incerc sa pastrez traditia inceputa in urma cu doi ani ca la inceputul fiecarui nou an sa ma ,,laud'' cu ce am citit in anul precedent.
 Daca in 2014 reusisem sa citesc 31 de carti (vezi lista aici ) iar in 2015 parcursesem doar 12 carti ( aici ), in anul ce tocmai l-am incheiat n-am reusit sa insumez decat opt carti.
 Am inceput anul cu o carte mai ,,usurica''  intitulata Povesti adevarate - Calea spre fericire, apoi am continuat cu Bel-Ami - Guy de Maupassant, urmata de
                   Durerea vine de la Rasarit - Dragomir Oprea,
                   Omul in cautarea sensului vietii - Viktor Frankl,
                   Insula Purgatoriului - Lucian Ciuchita,
                   Firele Ascunse - Ioan Dumitru Denciu,
                   Suflet romanesc - Dan Puric,
                   Fii demn! - Dan Puric.

  Preferata mea in acest an a fost Omul in cautarea sensului vietii, o carte autobiografica scrisa de Viktor Frankl, fost psihiatru, fondatorul logoterapiei, pe care mi-am propus sa o recitesc dupa ce termin cartile ce ma asteapta pe birou.
  Locul doi in topul meu il ocupa Durerea vine de la Rasarit, scrisa de profesorul de istorie Dragomir Oprea, fiu al localitatii Rastoaca, in care traiesc si eu. Nu l-am cunoscut pe autorul cartii, drumul vietii purtandu-i pasii pe alte meleaguri insa randurile parcurse in acesta carte m-au facut sa ma simt mai apropiata ca niciodata de localitatea mea, de trecutul ei, de oamenii care i-au scris istoria. Este o carte autobiografica ce ne face sa traim alaturi de autor, de familia lui si de ceilalti rastoceni ai acelor vremuri, perioada celui de-al doilea razboi mondial si instalarea regimului comunist cu tot ce a adus el mai rau, colectivizarea, detentiile politice si tot convoiul de suferinte ce a impovarat sufletul taranului roman si nu numai.
 Va recomand sa cititi aceste doua carti! Sunt sigura ca nu veti regreta!
In rest... lui Dan Purin ii urmarisem fragmente din conferinte sau ii parcursesem articole de presa dar nu citisem nici una dintre cartile lui. Mi-au placut dar n-au fost o surpriza, cele doua carti citite de mine inscriindu-se in linia pe care o urmeaza autorul in toate prezentarile sale.
In ultimele zile ale anului 2016 citeam despre martirii neamului si sacrificiile acestora iar pe tv se derula lupta politicienilor pentru putere si ma intrebam daca toata suferinta inaintasilor n-a fost in zadar? Pentru ce au suferit acestia in inchisorile comuniste? Pentru demagogii ce detin fraiele acestei tari in prezent?
 O surpriza a fost pentru mine profesorul focsanean Ioan Dumitru Denciu despre care nu auzisem pana n-am primit doua din cartile sale de la o nepoata a sa, ce-mi este prietena de multi ani. Se pare ca exista multi scriitori contemporani chiar in apropierea nostra ce asteapta sa ii descoperim...
 Inchei acest periplu prin lumea cartilor citite de mine, dorindu-va sa aveti lecturi interesante in acest an! 

miercuri, 4 ianuarie 2017

Prima bucurie pe care mi-a oferit-o 2017

  Dupa atata rasfat culinar, urari de bine, ieri euforia sarbatorilor parea a se fi stins iar viata parea a-si relua fagasul, oferindu-mi prima zi ,,ca oricare alta'' a acestui an.
Nici macar cei doi braduti gatiti de sarbatoare, mandri nevoie-mare cu ale lor podoabe stralucitoare nu prea mai reuseau sa ma inveseleasca ...  Spre amiaza insa 2017 s-a gandit ca as avea nevoie de o bucurie si mi-a daruit-o fara zgarcenie cand usa camerei in care ma aflam s-a deschis iar inauntru a patruns o persoana pe care n-o mai vazusem de 15 ani.
 Il stiu de cand am inceput sa descopar lumea ce ma inconjura. Parintii imi povesteau ca atunci cand eram foarte mica venea sa imprumute carti iar pentru a-si arata recunostinta se oferea sa ma supravegheze cand ei erau ocupati. Tot el ma supraveghea si cand il insoteam amandoi pe tatal meu la pescuit. Mai apoi cand am crescut si eram in scoala primara, el era cel care ma ajuta sa dezleg tainele matematicii atunci cand pareau peste puterea mea de patrundere. Locuia la doar 50 de metri de noi asa ca am crescut impreuna, el fiind bineinteles ceva mai mare.
Timpul a trecut, el s-a casatorit, eu m-am imbolnavit iar la un moment dat drumurile ni s-au despartit, el parasind meleagurile natale.
  Apoi  mai tarziu rolurile s-au schimbat, eu devenind cea care s-a straduit sa-i dezlege tainele matematicii dar si ale altor materii ce se studiau in scoala gimnaziala fiului sau.
  Vesti despre el aflam destul de rar de la sotia lui. Nu eram singura pe care viata o punea la incercare. Si ei treceau prin propiile lor incercari... Astfel au trecut 15 ani in care el nu si-a mai vazut casa parinteasca si prietenii din copilarie.
Iar dupa atatia ani se intorsese pentru cateva zile si isi rupsese putin timp pentru a veni sa ma vada.
 ,,Am citit ce ai scris in ziar'', au fost primele lui cuvinte. Am reusit doar sa ingan un ,,m-ai recunoscut?''. Parca redevenisem copilul de odinioara. In 15 ani m-am schimbat si eu si el dar legaturile formate in copilarie se pare ca sunt mai trainice decat insusi timpul.
  Intr-o vreme in care are avem mii de prieteni pe retelele de socializare dar ne simtim singuri, intr-un timp in care prieteniile reale sunt tot mai rare, reintalnirea prietenilor din copilarie are un farmec aparte.
  De cate ori revedem un vecin alaturi de care am copilarit, un coleg din scoala generala sau chiar din liceu, copilul care eram odata revine in prezent aducand cu el candoarea, entuziasmul si bucuria cu care traiam tot ce ni se intampla in acele vremuri.