miercuri, 24 august 2016

Kaufland Romania:,,...ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate'' dar...

  Am primit si un raspuns de la Kaufland la postarea in care imi exprimam nemultumirea fata de felul in care sunt tratate persoanele cu dizabilitati in magazinul lor din Focsani care suna astfel:

,,Stimată Doamnă Negoita,
Revenim în atenţia dumneavoastră cu privire la experienţa la cumpărături din magazinul Kaufland Focşani. 
Ne imaginăm că sunteţi nemulţumită şi ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate. Am transmis cele relatate responsabililor Kaufland. 
În legătură cu prioritatea de la casele de marcat, dorim să vă spunem că, potrivit art. 62 alin. 1 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap toate spaţiile necesare (ex: "Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice, mediul informaţional şi comunicaţional ) sunt adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. 
Astfel, indicatorul nu arată decât că persoanele cu dizabilităţi au acces "fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional" pe la casa de marcat respectivă. Pentru acordarea priorităţii pentru mame însărcinate şi persoanele cu dizabilităţi ar trebui să fie o semnalizare corespunzătoare (prin adăugarea unui text indicatorului, de ex: Acces persoane cu dizabilităţi). 
Casa fără dulciuri este prima casă care se deschide şi ultima care se închide. În cazuri dificile, se poate apela la bunăvoinţa clienţilor din faţă, astfel casiera vă poate încasa dumneavoastră produsele. 
Noi nu vrem să se aştepte mult la casa de marcat. Dorim să oferim clienţilor noştri amabilitate şi rapiditate; avem şi o garanţie a rapidităţii, prin care se oferă un bon de 5 lei, dacă se aşteaptă mai mult de 5 minute. Suntem dispuşi să plătim această garanţie, iar solicitarea garanţiei de către clienţii noştri este un indicator ca cei responsabili să fie informaţi că trebuie luate măsurile necesare de suplimentare a personalului.
Vă asigurăm că vom avea în vedere observaţiile transmise de dumneavoastră. 
Cu dorinţa de a îmbunătăţi permanent calitatea serviciilor oferite clienţilor noştri, rămânem deschişi oricărui feedback venit din partea dumneavoastră la numărul de telefon gratuit 0800080888 (apelabil din reţelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri între orele 9:00 – 18:00 şi în scris, accesând www.kaufland.ro/contact.

Cu stimă, 

Cerasela Cărămizaru''

    Prin urmare, avem casa pentru persoanele cu dizabilitati dar trebuie sa stam la rand dupa ceilalti cumparatori ce nu au dizabilitati daca nu cumva vreunuia i se face mila si ne lasa sa trecem in fata iar daca timpul de asteptare ni se pare prea lung primim si un ,,premiu'' in valoare de cinci lei pentru ca am fost cuminti si nu am facut galagie. Pacat ca n-am stiu de aceasta recompensa, avand in vedere cat am asteptat pe la cozile lor pana acum eram bogata iar cat priveste ,,accesul neingradit al persoanelor cu handicap'' le-as spune ca eu nu am acces neingradit in magazinele lor la fel cum nu am nici in alte magazine ce au usi cu senzori de miscare deoarece acestea nu detecteaza corect miscarea unei persoane cu dizabilitate locomotorie si de mai multe ori usile de la Kaufland s-au inchis in timp ce eu ieseam si era cat pe ce sa ma prabusesc in urma impactului. 

 E mult mai simplu sa ne ascundem in spatele unei legi, al unor cuvinte decat sa facem cu adevarat ceva care sa ajute persoanele in dificultate...

sâmbătă, 20 august 2016

Cum sunt tratate persoanele cu dizabilitati in Romania

   In urma cu aproape doi ani un reprezentant al supermaketului in care imi fac cumparaturile in mod curent, intrebat ce facilitati acorda persoanelor cu dizabilitati de Ziarul de Vrancea afirma:  “Dorim să vă asigurăm că pentru noi, ca şi companie, este foarte importantă egalitatea de şanse şi că ne străduim să venim în sprjinul celor care au nevoie de o accesibilitate specială. Acest sprijin începe în parcarea Kaufland, unde fiecare localitate are spaţii special amenajate pentru persoane cu dizabilităţi. În instalaţiile noastre sanitare am introdus o toaletă separată, echipată pentru oameni cu nevoi speciale, cu un buton de panică pentru cazul în care aceştia necesită ajutor. Pe toată suprafaţa de vânzare personalul nostru este atent şi stă la dispoziţia tuturor clienţilor noştri, mai ales a celor care poate nu ajung la produsele dorite. În zona de case toate filialele noastre sunt prevăzute cu o casă special amenajată pentru oamenii în scaune cu rotile care au nevoie de mai mult spaţiu”. Puteti citi integral articolul aici .
  Desi merg foarte des acolo, doar de doua ori am reusit sa parcam pe locurile speciale, cel mai adesea ele fiind ocupate de persoane fara handicap. Mai multe puteti citi aici .
 Cat despre celelalte facilitati puse la dispozitia persoanelor cu dizabilitati... Pot sa spun doar ca desi statul in picioare imi provoaca dureri, de fiecare data mi-am asteptat randul la casa ca orice alt cumparator dar in ultima luna timpul de asteptare a devenit tot mai mare iar saptamana trecuta in timp ce asteptam la o casa, am observat o persoana in fotoliu rulant ce astepta la casa ce purta semnul ce indica ca aceasta deserveste persoanele cu handicap. In fata acestei persoane, la aceeasi casa asteptau vreo 6-7 persoane fara nici un fel de handicap, asa ca mi-am pus intrebarea care e rostul acelui semn plasat sus pentru a fi vizibil daca noi cei cu handicap trebuie sa asteptam oricum la coada?
  Asa ca astazi am vrut sa aflu raspunsul la aceasta intrebare...
Dupa ce mi-am facut cumparaturile m-am asezat cu cosul la randul format in fata casei in cauza si cum inaintea mea erau vreo opt persoane ce nu pareau a avea vreo dizabiltate m-am strecurat in fata (fara cos) si am intrebat caserita de ce eu, persoana cu dizabilitate locomotorie sunt obligata sa astept la coada, dupa ceilalti cumparatori desi aceasta casa ar trebui sa deserveasca pe cei ca mine. Tanara de la casa, foarte nedumerita, imi raspunde ca nu exista case pentru persoanele cu handicap in acel magazin iar eu i-am aratat semnul din dreptul casei ei si am intrebat-o ce inseamna. N-a stiut ce sa-mi raspunda. O colega de la casa de alaturi i-a sarit in ajutor si a zis ca nu au cum sa impiedice ceilalti cumparatori sa se aseze la acea casa. Adevarat... si totusi de ce au mai pus acel semn sus? Ca sa fie in trend?


miercuri, 17 august 2016

Ei cui apartin?

   Un tanar, la doar 36 de ani, nu se poate ridica de cativa ani din pat. Nu are nici macar un scaun rulant cu care sa mai poata iesi din casa. Singurul lui sprijin e o mama care e prea des subjugata de licoarea lui Bachus.
   O tanara tine de mana o fetita ce nu a descoperit inca bucuriile copilariei. Ochisorii-i nu pot zari razele soarelui sau chipul unei papusi. Nici macar chipul tinerei mame ce ii ghideaza pasii. Nici una dintre ele nu stie ce inseamna bucuria. S-au nascut parca pentru a suferi. La fel cum nu cunoaste bucuria nici fratiorul mai mare al fetitei. Mama si sora ei, ambele cu handicap sunt abuzate frecvent de concubinul mamei lor, copii fiind obligati sa traiasca intr-un mediu in care violenta e la ea acasa.
  Un alt tanar abandonat de familie a dormit intreaga iarna intr-o cladire parasita, neincalzita, invelit cu haine primite de la cei ce nu mai au nevoie de ele, visand ca este politist. Odata cu venirea caldurii ce ar fi putut sa-i indulceasca existenta, acea cladire a fost vanduta iar el a ramas fara caminul ce i-a cunoscut tainele si suferintele vreme de cativa ani, trezindu-se nevoit sa-si odihneasca visele oriunde i s-a oferit un colt de camera.
 Ei, si altii ca ei, sunt cunoscuti in comunitatile din care fac parte si cu toate acestea nimeni nu are timp sa ii asculte sau sa le intinda o mana de ajutor. Cine sa-si faca griji daca au avut ce manca inainte de culcare? Cine sa-i intrebe cand au fost vazuti ultima data de un medic, sa le faca o programare si sa-i duca acolo? Cine sa le stearga lacrimile si sa afle cand au avut ultima data o bucurie (daca au avut vreodata)?
  In fiecare localitate exista astfel de oameni aflati in situatii dificile. A cui este oare responsabilitatea sa ii ajute?
Serviciul de asistenta sociala? Intocmeste anchete si ... Multitudinea cazurilor sociale cu care se confrunta nu mai lasa timp si pentru empatia de care au nevoie acesti oameni.
Biserica? Daruieste o paine, o incurajare si cam atat. In cele mai multe localitati, biserica nevand exercitiul sau resursele pentru de a se implica si schimba radical viata membrilor ei.
Noi cei ce ii observam zilnic? Suferinta poate fi molipsitoare. E mult mai placut sa ne gandim la vacanta sau la orice altceva ne bucura sufletul. Am uitat sa fim un intreg. Comunitatile nu mai au un singur suflet. Au devenit un conglomerat de individulitati ce sunt cumva constranse sa locuiasca in acelasi zona.
Acesti oameni sunt cicatricile de pe obrazul unei comunitati pe care le acoperim cu un strat gros de fond de ten, reprezentat de prosperitatea celor mai multi locuitori.
  Si cu toate acestea... ei cui apartin?

duminică, 14 august 2016

Inimi nebune

Vine in viata si-o clipa in care
Dragostea se transforma si...doare.
Inimile ritmul si-au pierdut,
Fericirea-le se schimba-n tumult.

Plang, tipa si se tanguiesc,
Secrete nu-si mai marturisesc...
Off, inimi nebune, nebune de tot
Ce transforma seninu-n potop!

Ce le-ar face oare sa se-opreasca,
O clipa sa se-asculte...si-apoi sa isi vorbeasca,
Sa-si vindece ranile ce le impresoara,
Sa transforme toamna in primavara?

Intr-un colt de suflet, o inima-i suparata,
I-e dor si-ar vrea sa fie iarasi alintata,
De-a ei pereche razvratita,
Ce la randu-i se vrea doar iubita.

Inimi nebune, nebune de tot,
Se cauta dar nu vor sa vina in acelasi loc.
Sunt mandre...Una pe alta se asteapta.
Stiu insa ca un viitor comun le-asteapta.

joi, 11 august 2016

Salina Targu Ocna

   La intoarcerea din Slanic Moldova, trecand prin orasul Targu Ocna, ne-am zis ca nu putem pleca spre casa fara sa ne oprim sa vizitam salina de aici. In 2013 vizitasem Salina Ocnele Mari si ne placuse foarte mult asa ca eram increzatori ca ne va placea si salina de aici la fel de mult dar odata ajunsi aici a trebuit sa facem cunostinta cu drumurile extrem de proaste din aceasta localitate. Am descoperit foarte greu salina si saraca noastra masina a fost supusa la grele incercari... Si nu a fost singura supusa la incercari dificile.
Odata ajunsi aflam ca spre deosebire de Salina Ocnele Mari aici nu se face reducere la plata biletului de intrare pentru persoanele cu dizabilitati. In plus pentru a ajunge la autobuzul ce asigura transportul in salina trebuie sa cobori, respectiv sa urci, o scara destul de dificila. Urcati in autobuz, de pe un afis aflam ca acesta poate transporta 24 de persoane pe scaune, 50 de persoane in picioare si ,,o pers cu dezab'', banuind ca era vorba de o persoana cu dizabilitati in fotoliu rulant n-am putut sa nu ma intreb cum ar putea ajunge o asemenea persoana in autobuz avand in vedere ca nu aveau nici un fel de accesibilizare si chiar si eu ajunsesem foarte greu acolo.
Iar salina... o mare dezamagire, pentru mine ce mergeam sa o vizitez in calitate de turist si nu pentru tratament. Platisem 20 de lei si depusesem un efort foarte mare pentru a ajunge acolo si nu am putut vedea decat o biserica si o cascada, cei drept impresionante dar ... dupa ce vizitezi Salina Ocnele Mari si dupa ce ai trecut prin atatea gropi si ai urcat atatea trepte, parca te astepti la mai mult.



 Pentru cei ce merg la tratament exista diferite oferte de petrecere a timpului petrecut acolo cum ar fi: terenuri de baschet, tenis, karturi, un sah impresionant, leagane si topogane pentru copiii etc.
Ar fi nedrept sa nu amintesc si de Muzeul Sarii




si de un interesant magazin de suveniruri.


  Am plecat destul de dezamagiti. Daca au o asemenea bogatie, ce atrage atat de multi turisti de ce oare edilii nu considera ca ar trebui sa investeasca in repararea drumurilor? Ar fi o forma de respect pentru cei ce strabat sute de kilometri pentru a le vizita orasul si respectiv salina. Dar asa e in Romania, nu stim sa pretuim ceea ce avem.

luni, 8 august 2016

Cum se face turism in Romania...

  In ultima mea postare, Slanic Moldova, dragoste la a patra vedere , povesteam cat de mult mi-au placut peisajele ce-ti desfata privirea in acesta mica statiune dar astazi mi-am zis ca n-ar fi rau sa va prezint statiunea putin dezbracata de romantismul ce pe mine m-a cucerit.
  Principala sursa de venit a acestui orasel situat la poalele Muntelui Nemira este turismul, asa ca locuitorii incearca sa exploateaza din plin frumusetea zonei in care este amplasata localitatea lor. Astfel Slanicul abunda in hoteluri si pensiuni. Daca o noapte petrecuta intr-unul dintre hoteluri te costa peste 200 de lei cu exceptia ,,batranului,, hotel Venus, ce are preturi mai modeste dar nici nu cred ca a suferit vreo renovare in ultimii 20-30 de ani, o noapte petrecuta la una dintre pensiuni te costa in jur de 130 de lei.
Noi ne-am facut planuri de vacanta in ultima clipa asa ca nu am reusit sa gasim o camera libera in vreo pensiune situata cat mai aproape de centrul statiunii, tinand cont si de faptul ca eu avand o dizabilitate aveam nevoie de o camera situata la parter sau la etajul unu. In cele din urma am reusit sa gasim la complexul turistic Poiana Verde situata la 4-5km de centru statiunii. De pe site-ul complexului in cauza am aflat urmatoarele:,,Complexul turistic Poiana Verde este amplasat in interiorul unui parc de cca 10 hectare.
Pe langa miile de arbori si arbusti ornamentali, flori, pomi fructiferi, vita-de-vie, poiene cu iarba, teren de joaca etc.
Parcul este strabatut de un raulet de munte ce serpuieste in cascade si se aduna intr-un lac de cca 700 m2, in care innoata pesti de diferite specii.
Pentru cei care doresc sa pescuiasca sau sa se plimbe, puteti sa o faceti pe aleea iluminata pitoresc, ce duce spre lacul nostru particular.
Aici avem o barcuta pt amatorii de plimbare pe lac.Pentru delectarea ochiului, atat pentru adulti cat si pt copii, sunt pestii ornamental ce se regasesc in curtea noastra.
Posibilitati de ascensiune pe munte, loc amenajat cu sezlonguri la poalele padurii, hamac, balansoar si echipament pt tennis de masa.
Pentru iubitorii de animale si pasari, la noi gasiti: pauni, fazani, gaini americane, bibilici, si o ferma de capre si iezi.
Tot in aer liber si curat va puteti bucura de un gratar impreuna cu prietenii.
La cerere putem face focuri de tabara.''
Suna atractiv, nu? Mai ales ca pretul pentru o noapte era acelasi cu al celorlalte pesiuni la care sunasem, adica 130 lei si cu toate acestea...
Cand am ajuns acolo nimeni nu s-a obosit sa ne vorbeasca despre aceste atractii.
O tanara ne-a aratat camera si cam atat. Tot ea a incasat si banii fara sa dea vreo chitanta (stiu, e vina noastra ca n-am cerut-o) sau sa ne inscrie in vreun registru. Nu s-a obosit sa ne prezinte macar pensiunea.
Parea sa le fie indiferent daca aveau clienti sau nu. Aceasta senzatie am avut-o cu atat mai mult cand intr-una din zile pe la ora 14 ma asezasem in pat sa ma odihnesc iar doamna care facea curatenie a intrat sa ia gunoiul din baie fara ca macar sa bata la usa sau cand s-a apucat sa aspire in hol la o aceeasi ora. Celebrul ,,pat matrimonial'' din camera erau de fapt doua paturi single care nici macar nu stateau lipite unul de altul iar accesul la internet promis pe acelasi site il aveai cam doua minute din cinci.
In plus, in ultima zi petrecuta acolo in timp ce stateam in hol pe o canapea catelul proprietarilor, adorabil de altfel dar foarte murdar a inceput sa se tavaleasca pe canapelele din hol fara ca cineva dintre angajati sa para deranjat de acest lucru. Curatenia se pare ca nu se afla printre prioritatile lor.
  In aceste conditii nu pot sa nu ma intreb, cum vor proprietarii acelor pensiuni sa atraga turisti? Doar prin informatiile postate pe site-uri care de cele mai multe ori nu au corespondent in realitate? Se pare ca muntele este mult mai darnic cu turistii veniti sa-l vada...

duminică, 7 august 2016

Slanic Moldova, dragoste la a patra vedere

   Prima intalnire cu statiunea Slanic Moldova am avut-o in clasa a ll-a intr-o excursie organizata de scoala, excursie in care am si fost facuti pionieri la Mausoleul de la Marasesti, dar nu-mi amintesc mai nimic din aceasta prima intanire, la fel cum nu-mi amintesc mare lucru nici de la a doua intalnire ce a avut loc tot in cadrul unei excursii scolare organizata prin clasa a Vl-a. A treia oara am fost la Slanic alaturi de parintii mei, tot in copilarie dar nu pot spune ca macar atunci m-a impresionat in mod deosebit... dar a patra intalnire a fost impresionanta.
Dupa atat de multi ani ma asteptam sa descopar o statiune imbatranita fara vreo atractie deosebita dar spre fericirea mea de cum m-am apropiat de muntele Nemira mi-am dat seama ca m-am inselat.
  Pentru cei ce nu stiu, statiunea Slanic Moldova, supranumita Perla Moldovei, este amplasata pe versantul estic al Carpatilor Orientali, intr-o depresiune strabatuta de raul Slanic (un afluent al Trotușului). Orașul se află în partea de sud-vest a județului Bacau, la limita cu județul Covasna, la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali, la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi.
 Odata ajunsa in centrul statiunii am descoperit un parc cum rar intalnesti in Romania. Se vedea ca s-a acordat o atentie deosebita fiecarui detaliu din acest parc. Nimic lasat la voia intamplarii. Oriunde iti intorceai privirea iti era rasfatata de un artificiu ornamental. Si foarte multa curatenie.





   Si daca tot am ajuns aici, nu puteam sa nu vizitez si zona izvoarelor. Una dintre principalele atractii pentru care este renumita statiunea Slanic Moldova o reprezinta chiar izvoarele ce constituie calea naturala de tratament pentru numeroase afectiuni, printre care cele digestive, ale glandelor anexe, ale aparatului respirator, ale bolilor de nutritie si metabolism.



Asa ca m-am asezat pe o banca situata in apropierea unuia dintre izvoarele cu proprietati terapeutice, poate cu speranta nemarturisita ca-mi va vindeca si mie sufletul, in privinta trupului deja nu-mi mai faceam sperante. In spatele meu, raul Slanic alerga la vale. Susurul lui parca era un continuu murmur, o exprimare a uimirii in fata multimii problemelor pe care le pot avea oamenii. In jur totul era atat de frumos si coplesitor. Oamenii treceau valuri, valuri...Mergeau ca intr-un pelerinaj spre izvoarele vindecatoare. Ma cutremuram cand ma gandeam cate sperante inmagazinau aceste izvoare dar ele curgeau impasibile dand fiecarui om ce vinea la ele, intinzand sticla sau paharul ca o tainica rugaciune, stropul de viata din insusi viata lor.
Oamenii se duceau si se intorceau continuindu-si pelerinajul spre alte izvoare ale vietii... Eu si alti oameni am plecat dar sunt sigura ca multi altii au venit pentru a continua acest ritual... Oamenii vin si pleaca dar muntii si izvoarele cu frumusetea lor tamaduitoare raman.
  Daca in zona centrala a statiunii se vede interventia pregnanta a mainii omului, in zona izoarelor aceasta interventie este mai putin vizibila si cu toate acestea nu ramai mai putin impresionat. Maretia naturii este coplesitoare... Sufletul iti este invadat de pace si armonie.
  Peisajele descoperite in aceasta statiune m-au cucerit pe viata.